Despre schimbare in relatia de iubire, cu incredere
“Tu ești pentru mine relația necesară. Toți ceilalți sunt întâmplători”. – Jean – Paul Sartre
Orice relaţie are o funcționare sistemică. Într-un sistem, când una dintre componente se schimbă, şi celelalte componente trebuie să se schimbe, altfel dispare echilibrul. Dacă unul dintre parteneri evoluează şi celălalt opune rezistenţă, apare un dezechilibru urmat de o criză – rezolvată printr-o soluţie, printr-un divorţ sau ceva mai rău decât divorţul: un proces lung şi încet de dezintegrare, compus dintr-o iubire muribundă, chin tulburător şi ură.
Dacă avem acea încredere în sine şi înţelepciunea de a fi prietenul evoluţiei partenerului nostru, atunci acea evoluția acestuia reprezintă mai mult decât un pericol sau o ameninţare. Dar dacă ne poziţionăm împotriva sa, nu facem altceva decât să invocăm o tragedie.
Acelaşi lucru se întâmplă şi dacă încercăm să ne protejăm relaţia prin abolirea propriei dezvoltări şi evoluţii. Ne lipsim sinele şi relaţia de însufleţire. Dacă relaţia mea nu se îmbunătăţeşte, atunci se înrăutăţeşte. Dacă partenerul meu şi cu mine nu evoluăm împreună, ne stingem împreună. Dar nemişcarea este imposibilă. Clipa poate fi trăită, dar nu poate fi oprită. Trebuie s-o prindem, s-o trăim, s-o simţim şi-apoi să ne desprindem şi să mergem mai departe – către următoarea clipă şi altă aventură. Pe care nu putem pretinde că o cunoaştem dinainte să se întâmple. Viaţa este dinamism. Dacă nu mergi înainte, mergi înapoi. Viaţa rămâne viaţă doar cât timp avansează. Dacă nu evoluez, decad.
Acceptarea nevoii de dezvoltare personală și relațională necesită stimă de sine. Stima de sine este cea care ne dă curajul de a nu ne opune schimbării, de a nu ne opune evoluţiei şi clipei viitoare a existenţei noastre. Iar exersarea acestui curaj ne întăreşte, la rându-i, stima de sine, procesul care poate fi sprijinit in cadrul sedintelor de psihoterapie si consiliere psihologica, prin discutia cu un psihoterapeut sau cu un psiholog.
Cea mai mare oportunitate de permanenţă rezidă în capacitatea noastră de a face faţă schimbării. Iubirea are cea mai bună şansă să reziste când nu se opune cursului vieţii, ci învaţă să i se alăture.
Dacă partenerul meu şi cu mine simţim că suntem realmente susţinătorii evoluţiei celuilalt, aceasta este încă o legătură între noi doi, o forţă în plus care întreţine şi întăreşte dragostea dintre noi. Dacă partenerul meu şi cu mine, din teamă sau tulburare ne transformăm în adversarul evoluţiei celuilalt, mai este doar un pas distanţă până la a ne simţi fiecare adversarul celuilalt, punct.
Uneori, vedem în celălalt întruchiparea unei părţi a sinelui care s-a tot zbătut să iasă la suprafaţă. Dacă partenerul vede o posibilitate similară la noi, poate să aibă loc o explozie de iubire, senzaţia unei experienţe de însufleţire crescută în mod entuziast prin contact, implicare şi interacţiune.
De fapt, una dintre căile de a vedea mai adânc într-o relaţie de dragoste este să ne întrebăm: Ce părţi din mine mă face să simt iubitul meu? Cum mă simt în această relaţie? Ce se însufleţeşte în mine în prezenţa acestei persoane? Iar prin răspunsurile la aceste întrebări putem ajunge să descoperim unele dintre cele mai importante motive pentru care ne-am îndrăgostit de o anumită persoană şi nu de alta.
Fiecare partener este pentru celălalt o uşă către o nouă lume. Cu cât stima de sine a celor doi este mai fermă, cu atât mai posibil este ca aceasta să se întâmple, întrucât sunt mai puţin înclinaţi să perceapă diferenţele ca ameninţări.
Psihoterapeut Cătălina Ioana DASCĂLU - Psihoterapeut autonom practicant, acreditat de Colegiul Psihologilor din Romania, cu specializare in psihoterapie sistemica, de cuplu si familie, consiliere maritala, premaritala si divort, optimizare relationala si comunicare, sexualitate si identitate sexuala. Life coach si practician de programare neuro-lingvistica.
